miercuri, 10 februarie 2021

Federaţia Internaţională a Comunităţilor Educative - Secţiunea România (FICE România)

 

FESTIVALUL NAŢIONAL AL CĂRŢII PENTRU COPII „BUCURIA LECTURII”

 

 

Federaţia Internaţională a Comunităţilor Educative - Secţiunea România (FICE România) vă supune atenției proiectul derulat de organizația noastră, Festivalul Naţional al Cărţii pentru Copii “Bucuria lecturii”, aflat la a XVII-a ediție.

 

Scopul proiectului Festivalul Naţional al Cărţii pentru Copii “Bucuria lecturii” este promovarea lecturii de carte la elevi, în vederea dezvoltării capacităţilor de înţelegere a conceptelor şi a imaginilor abstracte, de a memora şi imagina, de a înțelege și extrage sensurile din context, de creștere a motivației intrinseci etc. precum şi de atingere a unui nivel ridicat de maturizare emoţională şi intelectuală.

 

Proiectul se adresează elevilor din instituţiile preşcolare,școlare (din învățământul preuniversitar, cluburile și palatele copiilor etc.), detalii regăsindu-se în ghidul și regulamentul concursului, ambele anexate prezentei.

 

Copilăria, adolescenţa şi post-adolescenţa sunt perioade optime ale învăţării iar accesul liber la lectură şi, pe aceasta bază, la informare şi cunoaştere, se impune în societatea modernă ca unul dintre drepturile fundamentale ale copilului.

 

În acest context, promovarea lecturii în rândul elevilor se înscrie printre cerinţele obligatorii ale oricărei acţiuni socio-educaționale din România.

Înscrierea la acest proiect educațional nu este condiționată de plata vreunor taxe de participare și se realizează, pe baza fișei de înscriere anexată, la adresa bucurialecturii2014@yahoo.com.

 

 

Preşedinte  FICE  România

Prof.Toma  Mareş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu