duminică, 12 noiembrie 2017

NOTĂ Privind crearea rețelei de resurse educaționale deschise în cadrul inspectoratelor școlare județene



În Uniunea Europeană și implicit în România, conceptul de Resurse Educaționale Deschise (RED) este din ce în ce mai prezent în strategiile privind dezvoltarea sistemelor educaționale și în programele de sprijinire a calității actului educațional, precum și în cele care privesc asigurarea accesului elevilor, profesorilor și părinților la materiale educaționale de calitate. La nivel național, Agenda Digitală a României consideră utilizarea TIC (RED şi Web 2.0) în cadrul procesului de învăţare şi în cadrul procesului de Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii (Life-Long-Learning) ca o linie strategică de dezvoltare, fapt precizat și în Acordul de Parteneriat cu Uniunea Europeana 2014-2020.
Resursele educationale deschise (RED) sunt resursele de învățare care sunt utilizabile, adaptabile la nevoile specifice ale procesului de învățare, și pot fi utilizate gratuit. 
Conceptul de resurse educaționale deschise are o semnificație largă, generoasă și cuprinde diferite tipuri de materiale de învățare, suporturi de curs, proiecte, experimente și demonstrații, dar și programe școlare, ghiduri pentru profesori, alte materiale educaționale cum ar fi articole, module, prezentări ce acoperă atât sfera curriculară cât și cea extracurriculară.
Ministerul Educației Naționale și-a asumat realizarea Bibliotecii Școlare Virtuale și a Platformei Școlare de e-learning până la finalul actualului exercițiu de finanțare din fonduri europene (2014-2020). Până la dezvoltarea acestora, MEN solicită inspectoratelor școlare să-și dezvolte pe site-urile proprii un spațiu de organizare a resurselor educaționale deschise, realizate de comunitatea cadrelor didactice din județ. În acest sens, recomandăm o structură de conținut unitară, organizată pe niveluri de învățământ/clase și arii curriculare/discipline de studiu. În funcție de complexitatea și varietatea resurselor, acestea pot fi structurate și pe alte tipuri de categorii (ex. curriculare/extracurriculare). O structură unitară va permite mai apoi integrarea colecțiilor de resurse din fiecare județ în Biblioteca Școlară Virtuală. 
Vă recomandăm să vizualizați modele de organizare similare de la următoarele colecții online de resurse educaționale:
http://manuale.edu.ro
http://programe.ise.ro
Cadrele didactice pot propune materiale educaționale proprii, în format electronic, completând fișa de identificare din anexa 1. Elaborarea acestora se realizează cu respectarea legislației în vigoare privind proprietatea intelectuală/dreptul de autor.
Pentru informarea autorilor de resurse educaționale deschise recomandăm accesarea link-urilor
http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text…
http://www.osim.ro/…/04_Ce%20este%20proprietatea%20intelect…
https://www.eucopyright.com/…/ce-este-proprietatea-intelect…
Evaluarea și selecția resurselor se face la nivelul inspectoratelor școlare, în consiliile consultative de specialitate.
Demersul de realizare a spațiului virtual de organizare a resurselor educaționale se recomandă a fi demarat cu celeritate, astfel încât, până la finalul lunii noiembrie acesta să fie activ și să integreze primele materiale educaționale evaluate și selectate.
Procesul de evaluare și selecție a resurselor educaționale deschise se va derula cu ritmicitate, cel puțin o dată pe lună, în funcție și de frecvența și numărul materialelor educaționale depuse.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu