CONCURSUL REGIONAL
„ÎNVIEREA DOMNULUI”
EDIŢIA a III-a
REGULAMENT
Palatul
Copiilor Tulcea organizează Concursul Regional „ÎNVIEREA
DOMNULUI” în perioada 30 martie –
30 aprilie 2019 la Tulcea, concurs
înscris în Calendarul Activităţilor Educative Regionale 2019 al MEN, nr. X.
SCOP:
Implicarea
populaţiei preşcolare şi şcolare în cunoaşterea şi ilustrarea tradiţiilor
pascale locale, a unor obiceiuri şi tradiţii populare ce le însoţesc, urmărind
formarea şi dezvoltarea unor componente educaţionale, morale şi de caracter
precum şi dezvoltarea abilităţilor practice de a produce valori de artă
autentică.
OBIECTIVE:
– Dezvoltarea curiozităţii şi a
interesului faţă de tradiţiile pascale locale, a unor tradiţii şi obiceiuri
populare legate de aceste tradiţii;
– Formarea şi dezvoltarea
capacităţilor intelectuale ale elevilor, a disponibilităţilor şi abilităţilor
practice în vederea afirmării talentelor, aptitudinilor şi iniţiativei
individuale prin transpunerea lor în lucrări;
– Intensificarea activităţilor de
identificare a elementelor naţionale de câtre copii prin participarea la
concursuri şi expoziţii;
– Stimularea spiritului creator,
deschiderea de oportunităţi pentru reevaluarea propriilor valori şi sporirea
încrederii în sine a elevilor;
– Promovarea activităţilor extraşcolare
şi non-formale.
GRUP ŢINTĂ:
Grup ţintă direct:
– Preşcolarii şi elevii cu
vârsta cuprinsă între 5 şi 18 ani care frecventează cursurile cercurilor pe
profil din palate şi cluburi ale copiilor;
–
Preşcolarii şi elevii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 18 ani care au preocupări
în domeniu;
– Elevii care s-au remarcat la fazele judeţene ale
concursurilor pe profil;
– Cadrele didactice implicate în proiect şi
partenerii.
Grup ţintă indirect:
– Alte cadre
didactice care conduc astfel de activităţi sau au dorinţa de implementare a
acestora;
– Părinţi care
au copii la aceste activităţi;
– Comunitatea
locală.
ORGANIZARE ŞI
DESFĂŞURARE:
Concursul Regional „ÎNVIEREA DOMNULUI” va cuprinde următoarele secţiuni:
·
Ouă încondeiate
·
Icoane pictate pe lemn
·
Icoane pictate pe sticlă
·
Icoane sculptate
·
Pictură pe temă
·
Grafică
·
Artă decorativă
·
Alte
tehnici
Lucrările participante vor ilustra tradiţiile
pascale locale (Sărbătoarea Floriilor, Joia Mare, Învierea Domnului, Săptămâna
Luminată, Înălţarea) şi alte obiceiuri şi tradiţii locale legate de aceste
evenimente precum Paparuda şi Caloianul.
Lucrările
vor fi etichetate corespunzător pe față cu următoarele date: numele şi prenumele copiilor, categoria de
vârstă (grupa/clasa), secţiunea, şcoala/grădiniţa, profesor coordonator,
localitatea, județul, toate scrise cu
majuscule.
Lucrările
însoţite de un tabel nominal ca în modelul din anexă, semnat şi ştampilat de
director, şi de un plic A4 timbrat şi autoadresat, se
trimit pe adresa Elida Veronica Buftei/ Alina
Mihailov , Palatul Copiilor Tulcea, Str.
Dobrogeanu Gherea Nr. 4, Cod 820001 până
la data de 12 aprilie 2019 (data poştei).
Lucrările intră în patrimoniul organizatorilor.
Lucrările elevilor care nu sunt însoţite de formularul de înscriere anexat, nu intră în concurs.
Panotarea lucrărilor şi Vernisajul expoziţiei va avea loc în foaierul Palatului
Copiilor Tulcea, pe data de 19 aprile
2019, ora 11.00.
CATEGORII DE VARSTA
– preprimar : 5 – 6 ani
– preprimar : 5 – 6 ani
– primar
:
6 – 10 ani
– gimnazial : 11 – 12 ani
13 – 14 ani
– liceal : 15 – 16 ani
17 – 18 ani
– gimnazial : 11 – 12 ani
13 – 14 ani
– liceal : 15 – 16 ani
17 – 18 ani
CRITERII DE EVALUARE
:
– creativitate
– originalitate
– originalitate
– imaginaţie
– nivelul însuşirii tehnicii de lucru
– unitatea compoziţională
– modul de redare al datinilor şi obiceiurilor de iarnă nord – dobrogene
– nivelul însuşirii tehnicii de lucru
– unitatea compoziţională
– modul de redare al datinilor şi obiceiurilor de iarnă nord – dobrogene
EVALUAREA
Evaluarea se va
face colectiv sau individual în funcţie de tipul lucrărilor, pe categorii de
vârstă şi gen de creaţie de către un juriu alcătuit din specialişti în domeniu,
muzeografi şi profesori de specialitate.
Pe
fiecare gen de creaţie şi categorie de vârstă se acordă premiile I, II, III şi
premii speciale care vor consta în diplome.
MEDIATIZAREA
Promovarea activităţilor, a
componentelor, rezultatelor,
partenerilor, regulamentului se vor face pe site-ul palatului copiilor http://www.palatulcopiilortulcea.ro/ şi prin publicarea articolelor de
prezentare, impresii în revista on-line Palatului Copiilor Tulcea şi în
revistele unităţilor şcolare şi extraşcolare implicate.
PARTENERI: Societatea
Ştiinţifică „Orion” din Tulcea.
ECHIPA
DE PROIECT:, profesor
Elida Veronica Buftei – coordonator proiect, Mihailov Alina – coordonator proiect, Profesor
Viorica Chiriş – profesor Palatul Copiilor Tulcea. Nicoleta Haiman – profesor, profesor Niculae Dobrescu – preşedinte
Societatea Ştiinţifică „Orion” din Tulcea.
Organizatorii
îşi rezervă dreptul de a opera modificări în regulament din motive obiective
urmând ca participanţii să fie anunţaţi
în timp util de schimbările ce vor surveni.
Date coordonatori proiect:
Prof. Buftei
Elida Veronica, – Palatul Copiilor Tulcea, Tel.0744342765, buftei.elida@gmail.com;
Prof. Mihailov Alina-Palatul Copiilor Tulcea, Tel.0749032675, mihailov.alina@gmail.com.
Director
Palatul Copiilor Tulcea,
Coordonatori
proiect,
Prof. LAURA NICOLETA FELEA
Prof. ELIDA VERONICA BUFTEI
Prof. ALINA MIHAILOV
ANEXĂ
FORMULAR DE ÎNSCRIERE
CONCURSUL REGIONAL
„ÎNVIEREA DOMNULUI”
EDIŢIA a III-a
Unitatea de învăţământ:……………………………
Localitatea:…………………………………………
Judeţul:…………………………………………….
Ţara:………………………………………………..
Nr.
crt.
|
Numele şi
prenumele
|
Vârsta
(Clasa)
(Grupa)
|
Secţiunea
|
Palat (Club)
Cerc
Şcoala/Grădiniţa
|
Profesor
coordonator
|
Localitatea
|
1.
|
|
|
|
|
|
|
2.
|
|
|
|
|
|
|
3.
|
|
|
|
|
|
|
Profesor coordonator ……………………………
Adresa electronică……………………………….
Director, Profesor,
………….
………………….
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu